Am facut ieri niste minisnitele din piept de pui. I-am oferit si Cezarei, mereu curioasa si pofticioasa cand e vorba de mancare. A gustat, i-a dat lui tati restul si nu dupa multa vreme arata spre biblioteca (unde era vasul cu snitele cocotat sa nu-l darame mandra) si striga budi-budi. Vroia snitel! Cred ca e primul cuvant folosit cu directie, exceptand vesnicul ma-ma aplicat tuturor, inclusiv ei.
Pana spre seara, budi s-a transformat si in bughi. Si uite asa, budi-bughi toata seara pe langa castronul de snitele, rontatind fericita din invelisul crocant.

Anunțuri