De ieri, Cezara e şcolăriţă … sau cum s-o fi chemând copilul care merge la creşă.
Ieri a fost o zi bună, a plecat de lângă noi liniştită, fără plânsete, încântată de copii. Îngrijitoarea ne-a povestit bucuroasă că a mâncat, a dormit, a dansat şi nu a plâns. S-a întrebat cu voce tare de vreo două ori „Mami, mami?” dar fără tărăboi. 
Când ne-am dus să o luăm (am considerat că e bine să mergem amândoi) ne-a privit puţin nedumerită, parcă nu vroia să-şi părăsească colegii de joacă.
A revenit dimineaţă, încântată, gata să fugă desculţă din vestiar când a auzit glasurile de copii.
Totuşi o oarecare supărare are ea în sufleţelul ei. Nu a vrut să colaboreze deloc cu mine, nici la cină, nici la joacă … doar tati a fost acceptat şi chemat mereu. La somn însă m-a chemat pe mine.
Mâine e vineri, miroase a weekend!

Anunțuri