Mai aveam pe undeva pe blog nişte chifteluţe, rotunde, frumuşele şi gustoase. Dar astea de azi zic eu că-s pârjoale. Şi deşi carnea a fost cam macră, legumele cam multe şi pârjoalele cam mici, rezultatul  e delicios!
Ingredientele după ochi şi după inspiraţie: carne tocată, cartofi, morcovi, ceapă, usturoi, ouă. Pentru aromă sare, piper, pătrunjel, mărar; ulei pentru prăjit – de floarea soarelui.

Carnea tocată am amestecat-o cu legumele mărunţite de robot, verdeaţa tăiată mărunt, 2 ouă şi ceva sare şi piper. Compoziţia a ieşit uşor moale, am pus cam multe legume, dar s-a legat frumos la copt.

Le-am prăjit în tigaie, pe amândouă părţile, apoi le-am pus la scurs într-o strecurătoare.

Bune calde, bune şi reci!

Anunțuri