Ei, a mai trecut un an! Și cum e obiceiul la români, sărbătorim evenimentul cadorisindu-i pe cei ce mai adună încă un an în spate. (preferați în buchetul vieții?!)
Ai mei aseară au întârziat. Deja îmi făceam griji, ce s-o fi întâmplat la creșă.
Când au ajuns, într-un final, Cesi avea pe mână o poșetuță foarte simpatică (pentru copii). Tacticoasă a deschis-o, a scos un portfard roșu si a zis „Cado! Mama!” Apoi a început să scoată din ea diverse instrumente de înfrumusețare, cadoul meu care va să zică. Mi le-a dat pe rând, așteptând să le studiez pe fiecare în parte.  Și am primit și un pupic! Abia apoi mi-a arătat că are si ea un pumn de monstre de parfumuri, primite de la aceeași doamnă care a cadorisit-o și cu poșetuța. Doar nu era sa primeasca numai mami cado!

Anunțuri