Îmi place tipul acesta de clătite pentru că se fac foarte repede. Se pot face dulci, sărate, cu brânză, cu fructe …. inspirație să fie.

De data asta am folosit măr ras, călit ca pentru plăcintă cu puțin zahăr și scorțișoară.

3 ouă

300 ml lapte (1 cană)

50 g zahăr

250 g făină

8 linguri ulei

250 g măr călit cu zahăr și scorțișoară (merge foarte bine și cu măr ras necălit, ajustându-se cantitatea de zahăr)

½ plic praf de copt (7 g)

esență de vanilie

un praf de sare

Albușurile le-am bătut spumă cu un praf de sare.

Gălbenușurile le-am bătut cu zahărul, esența de vanilie, laptele, uleiul, făina și mărul ras.

Apoi am adăugat albușul spumă, amestecând de sus în jos, pentru a nu se lăsa spuma.

Clătitele le-am copt în tigaia de teflon, fără ulei; se fac foarte repede, cam 1-2 minute pe fiecare parte. Din cauza mărului par crude, dar imediat ce se răcoresc sunt numai bune de mâncat. Simple, sau cu dulceață, miere, unt de arahide ….

Anunțuri