Am primit câteva păstăi lungi, de harac, şi fiind puţintele m-am gândit să le fac cu maioneză. Aşa că le-am curăţat, spălat şi le-am pus la fiert.

Dar maioneza e grea, până fierb oul imi trece foamea … aşa că m-am reorientat spre un sos de muştar şi usturoi. Ingredientele necesare sunt 3 linguri cu muştar, 3 linguri cu ulei, 2 căţei de usturoi, sare şi puţină zeamă de lămâie. Şi musai, un mixer vertical. Puse toate în vas, bâz-bâz de 2-3 ori și e gata!

Am amestecat păstăile cu sosul astfel obţinut şi gata! Merge de minune şi la cartofi, şi la carne … data viitoare îl fac pentru o salată orientală.